Starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile? Anunțul făcut de Ludovic Orban
Astăzi, noul an școlar a început în România, iar, potrivit informațiilor de pe internet, aproape 100.000 de copii învață online. Pe de altă parte, la multe școli, părinții și-au adus copiii pentru începerea (fizică) a noului an școlar. Premierul Ludovic Orban a anunțat astăzi că va avea loc o ședință de guvern unde vor fi discutate noile măsuri, după ce starea de alertă e prelungită cu încă 30 de zile.
De asemenea, când este vorba despre evenimentele publice, de exemplu la adunările electorale, maximumul este de 100 de persoane în aer liber, dar care să respecte distanțarea fizică și să poarte mască de protecție. Prelungirea stării de alertă nu s-a putut decide joi din cauza lipsei avizului Consiliului Legislativ.
„Vom avea Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă luni, la 11.00, la 12.00 am convocat şedinţă de Guvern şi vom lua decizii. Deocamdată am agreat – că am avut mai multe solicitări – să permitem reluarea adunărilor publice, manifestaţiilor. Sigur că am fost favorabil ideii de a permite organizarea de adunări publice, de manifestaţii, sigur, în condiţiile de protecţie sanitară care sunt stabilite pentru alte evenimente. (…) Cel mai probabil, cât e permis şi acum la adunările electorale: 100 de persoane în aer liber, cu distanţare fizică, cu obligaţia de a purta mască. Nu vreau să mai cenzurăm sau cineva să comenteze că noi cenzurăm dreptul oamenilor de a protesta, dreptul oamenilor de a se manifesta prin adunări publice, dar vom avea grijă să fie respectate regulile de protecţie sanitară”, a spus Ludovic Orban, arată Digi24.
În ultimele 24 de ore, în România s-au înregistrat 1109 cazuri noi de îmbolnăvire și 36 de decese
Până ieri, 13 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 103.495 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
43.025 de pacienți au fost declarați vindecați și 11.283 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 364 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până ieri, 4.163 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.081.644 de teste. Dintre acestea 14.784 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.978 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.806 la cerere.